Inventar stocuri prin scanare coduri de bare sau import excel

July 16, 2021

Incepand cu versiunea 75, RVX permite o mai mare flexibilitate in efectuarea inventarului periodic sau intermitent. Inventarul se poate genera pentru o gestiune si filtrat doar pe o categorie, subcategorie, producator sau doar pe anumite produse la alegere.

Introducerea stocului faptic poate fi facuta prin 3 metode:

  1. manual articol cu articol
  2. prin import din fisiere Excel/CSV
  3. prin scanarea codurilor de bare

Efectuarea inventarului are ca rezultat Lista de inventariere cu diferente cantitative si valorice, pe baza carora stocul poate fi ajustat.

Pasii unui inventar stocuri pentru gestiunea dorita sunt:

  1. Scanarea / introducerea produselor inventariate (stoc faptic)
  2. Calcularea inventarului (stoc scriptic)
  3. Generarea documentelor de reglaj

Daca inventarul se face doar pe anumite articole, atunci inventarul este Partial. Daca inventarul se face pentru toata gestiunea, atunci inventarul este Integral.

Deasemenea ca o noutate, in inventar puteti seta Pret corectat pentru anumite pozitii pentru ajustari valorice ale pretului de cost, care se reflecta prin contare automata si in modulul Contabilitate.

Recomandam utilizarea functiei de inventariere cat mai des pentru un control clar al stocurilor.